Wednesday, June 18, 2008

Sambata


Bucureşti, 21 iunie 2008 – GIA (Group Initiative for Animals) creează pentru o zi un eveniment unic în România – Oraşul Animalelor – sâmbătă în Parcul Izvor, începand cu ora 10.

Evenimentul, primul de acest gen din România, marchează un moment important pentru întreaga comunitate a iubitorilor de animale. Pe durata întregii zile, în centrul universului vor fi animalele. Pentru ele am creat o lume unică, în care să se simtă răsfăţate aşa cum merită.

Am amenajat spaţii complexe până când am ajuns să construim un oraş adaptat nevoilor lor. Pornind de la o grădiniţă/şcoală, spaţii de joacă, centru comercial, o librarie, un restaurant, locuri de muncă, spitale, farmacii, am ajuns să construim chiar locuri speciale unde să participe la spectacole. Mai mult de atât, pentru toţi participanţii care nu au animale acasă – sau nu au câte şi-ar dori – avem un centru de plasament, unde animăluţele mai puţin norocoase aşteaptă să fie adoptate.

Fiindcă animalele sunt principalele personaje în Oraşul Animalelor, ele se vor intrece în demonstraţii de dresaj şi concursuri de toate felurile care vor desemna cele mai frumoase, cele mai lătratoare sau miorlăitoate, cele mai bune şi ascultătoare animale şi vor încheia fastuos cu o premiere pe masura.

Dar surprizele nu se opresc aici! Pentru că însoţitorii lor vor putea învăţa de la medici veterinari, dresori şi crescători cum să-şi ingrijească animalele de companie, cum să le ofere tot ce au nevoie. Copiii prezenţi se vor întrece în desene, poezii şi demonstraţii de dresaj, dar şi adulţii vor avea ocupaţie.

Oraşul animalelor este oraşul în care eşti invitat şi tu! Vino să-ţi demonstrezi dragostea pentru animalul tău sau… vino să-ţi iei un prieten adevărat acasă!


Despre GIA:
Înfiinţată în anul 2007 de către o echipă de oameni entuziaşti, aduşi împreună de dragostea şi respectul faţă de animale, cu o bogată experienţă în salvarea şi lucrul cu acestea, GIA are ca principale obiective:
• Promovarea dreptului animalelor la o viaţă decentă, bazată pe respect şi asigurarea unei bune calităţi a vieţii
• Protejarea acestora de abuzuri şi suferinţe
• Crearea unei societăţi mai bune, prin îmbunătăţirea relaţiei om-animal, dezvoltând şi promovând programe prin care animalele pot ajuta oamenii (copii, oameni cu nevoi speciale, persoane cu dizabilităţi, persoane în vârstă etc).

See u there