Visinel si Mamaie.

Am primit de la Silvia o bucata de lemn, rama ii zice, mare, in care sa pun bucatele din viata mea, poze parca le zice. Neavand somn, m-am hotarat sa rasfoiesc sertarul cu poze.
E mama in rochie de mireasa, e bunica dansand cu bunicul, e tata in armata, si printre toate e poza despre care urmeaza sa va povestesc.
Suntem in camera lu Mamaie, strabunica noastra, stam in pat si smotocim un motan portocaliu, Visinel.
Uitasem de Visinel, si de Mamaie, si uitasem ca aia era una dintre cele mai frumoase senzatii, cand asteptam sa se incalzeasca plapuma, si Mamaie punea lemne in soba, si noi ne cuibaream in pijamale si o strigam pe bunica sa ne aduca pisicile.
Noi am avut de cand ne stim pisici, si in fiecare dimineata ele ne trezeau, si erau cele mai frumoase dimineti, si mama ne facea cacao, si toata casa era o aventura, si noi tot radeam, si plapuma se incalzea si noi adormeam, si pisicile torceau si noi adormeam, si aveam ratuste mici, si Mamaie ma alerga prin gradina cu boata, uneori ratustele mici mureau, si noi plangeam, si Mamaie a murit, si noi n-am plans, n-am inteles atunci exact ce se intamplase, stiu ca dormeam cu mama si a sunat dimineata telefonul si ne-am trezit intr-o masina si cand am ajuns Mamaie era pe o masa intinsa, femeile de acolo spuneau ca seama cu un crin, n-am inteles nici asta, si incercam in mintea mea sa vad asemanarea.
Am iubit-o, in felul ciudat in care un copil de 5 ani intelege iubirea, acum o iubesc si mai mult.
Ne-a construit amintiri frumoase, pe care le crezi uitate, si brusc te lovesc exact acolo in partea stanga, unde zic unii oameni ca ar fi aia, cum ii zice, inima.
Si cred sincer ca prin ea ne-au intrat atat de adanc pisicile in organul cu sentimente numit mai sus.
Dar despre asta...in episodul urmator, mai am de spus de Nico, Kitti, Labus, Rex.....